Skip to main content
Activeted-413164-2026

Furnizare cartușe și consumabile imprimante

În cadrul acestei proceduri se doreşte achiziţionarea de cartușe și consumabile imprimante, împărţite în 10 loturi, cu specificaţiile tehnice minime și în cantitățile prevăzute în Anexa nr. 1 la Caietul de sarcini, în baza unui Acord-cadru încheiat cu mai mulți operatori economici (ofertanții clasați pe primele 3 locuri, pentru fiecare lot în parte), fără reluarea competiției. Dacă numărul operatorilor economici participanți care au depus oferte admisibile pentru un lot este mai mic de 3, Acordul-cadru se va încheia cu toți cei care au prezentat oferte admisibile. Atunci când două, sau mai multe oferte, au aceeași valoare a propunerii financiare și sunt clasate pe același loc, autoritatea contractantă va încheia acordul-cadru cu toți operatorii economici clasați pe locurile aferente numărului maxim (3) stabilit, după etapa de reofertare. Modalitatea de încheiere a Contractelor subsecvente se va face conform clauzelor 3.1.3. – 3.1.6. din Acordul-cadru. Estimări ale cantităţilor minime şi maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent dintre cele care urmează să fie atribuite pe durata acordului-cadru: conform Anexei nr. 1 la caietul de sarcini. Valoarea estimată a celui mai mare Contract subsecvent care se anticipează că va fi atribuit pe durata acordului-cadru: conform Anexei nr. 1 la Caietul de sarcini. Estimări ale cantităților minime și maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului Acord-cadru: conform Anexei nr. 1 la Caietul de sarcini. Calendar estimativ (frecvența și valoarea contractelor care urmează să fie atribuite): anual. Datele propuse în calendarul estimativ reprezintă intenția Beneficiarului-plătitor, nu un angajament ferm din partea acestuia cu privire la atribuirea Contractelor subsecvente, pornind de la ipoteza de lucru că nu vor apărea evenimente / circumstanțe imprevizibile care nu au putut fi luate în considerare la momentul inițierii procedurii de atribuire, respectiv vor fi asigurate și resursele financiare necesare.

CONTRACTING AUTHORITY

Name

UM 0929 Bucuresti

City

Bucuresti

Country

RO

CLASSIFICATION

Procedure Type

Open Procedure

Contract Type

Supplies

Main CPV

30125100, Toner cartridges.

Other CPV

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

30125000, Parts and accessories of photocopying apparatus.

30124100, Fusers.

LOTS (10)

LOT-0001Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip BROTHER

RON 135,322

LOT-0002Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip CANON

€11,715

LOT-0003Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip EPSON

€312,463

LOT-0004Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip HP

€518,869

LOT-0005Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip KONICA

€129,818

LOT-0006Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip KYOCERA

€49,445

LOT-0007Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip OKI

€13,312

LOT-0008Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip LEXMARK

€6,814,383

LOT-0009Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip SAMSUNG

€90,965

LOT-0010Supplies

Materiale consumabile pentru imprimante tip XEROX

€3,470,380

ADDITIONAL DETAILS

EU Funded

Yes

Electronic Submission

Required

Legal Basis

32014L0024

DEADLINES & TIMELINE

Submission Deadline

13 days remaining

(LOT-0001)

Published

TENDER DOCUMENTS

Find matching tenders automatically

With Patterno-HIT, receive relevant tenders daily, automatically filtered to your company profile.

Book Demo Now
Furnizare cartușe și consumabile imprimante | Patterno